Simona Constănceanu este proprietar Profil Public Relations (www.profiladv.ro), iar de mai bine de 15 ani este implicată în domeniul PR și Public Affairs, atât la nivel regional cât și la nivel național. Ca și proprietar fondator al agenției specializată pe PR , a fost implicată de-a lungul anilor în cooordonarea diverselor proiecte pentru organizațiile/instituțiile/firmele client, iar în ultimul deceniu și-a construit relații atât la nivel guvernamental  cât și în afara acestuia.

A reprezentat și a facut PR în decursul timpului pentru companii multinaționale, instituții de invățământ superior, ONG-uri și  firme, cu preponderență din zona Banatului.

E familiarizată cu felul și maniera în care se desfășoară activitățile la nivel  guvernamental în România și întelege importanța rețelelor și a formărilor de coaliții.

Este membru fondator în  Fundația 360 și în  Asociația Timișoara Capitală Culturală Europeană și membru în Clubul Economic German Banat.

Deține diplomă în specializarea Matematică din cadrul Universității de Vest din Timișoara și certificat de Specialist în Activitatea de Lobby ca urmare a absolvirii cursurilor Academiei de Advocacy. 

Domenii de expertiză: mediu, politici fiscale, IT, dezvoltare economică, responsabilitate socială, învățământ, cercetare.  

Limbi straine vorbite: engleza, franceza, germana.